Karl Raimund Popper (1902-1994), Conjecturi şi infirmări

Motto: Adevărurile care nu provin dintr-o greşeală seamănă oamenilor care n-au avut copilărie. Emile Auguste Chartier Alain

ImagineKarl Raimund Popper (1902-1994), Conjecturi şi infirmări

Rolul erorii în cunoaştere

Prin doctrina adevărului manifest am în vedere (…) viziunea optimistă că adevărul, dacă ni se prezintă în nuditatea lui, poate fi totdeauna recunoscut drept adevăr. Aşadar, adevărul, dacă nu se dezvăluie singur, e de ajuns să fie dezvăluit sau descoperit. Odată făcut acest lucru, orice dezbatere devine de prisos. Ochii ne-au fost hărăziţi spre a vedea adevărul iar „lumina naturală” a raţiunii, spre a ni-l face vizibil.

Această doctrină ocupă un rol central (…) la Descartes … Descartes îşi întemeia epistemologia sa optimistă pe importanta teorie a ceea ce el numea veracitas dei. Ceea ce ne apare în mod clar şi distinct ca fiind adevărul nu poate să nu fie adevărat; altminteri, ar însemna că Dumnezeu ne înşeală. Astfel, în virtutea veracităţii lui Dumnezeu, adevărul e cu necesitate manifest. (…)

Doctrina adevărului manifest face necesară explicarea falsităţii. Cunoaşterea, stăpânirea adevărului nu necesită nicio explicaţie. Cum se poate întâmpla însă, dacă adevărul e manifest, să cădem vreodată în eroare? Răspunsul e: prin propriul nostru refuz vinovat de a vedea adevărul manifest; sau pentru că în mintea noastră sălăşluiesc prejudecăţi sădite în ea de educaţie şi de tradiţie ori alte influenţe nefaste ce ne-au pervertit spiritul, care la început a fost pur şi inocent. Ignoranţa se poate datora unor puteri ce conspiră spre a ne ţine în neştiinţă, spre a ne otrăvi mintea umplând-o cu falsuri şi spre a ne închide ochii, ca să nu putem vedea adevărul manifest. Asemenea prejudecăţi şi asemenea puteri sunt deci surse ale ignoranţei.

Teoria conspiraţională a ignoranţei e destul de bine cunoscută în forma ei marxistă, anume ideea că presa capitalistă denaturează şi înăbuşă adevărul, umplând minţile muncitorilor cu ideologii false. Un loc de frunte printre aceste ideologii false îl ocupă, fireşte, doctrinele religioase. (…)

Despre sistemele tradiţionale de epistemologie s-ar putea spune că rezultă din răspunsuri afirmative sau negative la întrebarea privind sursele cunoaşterii noastre. Ele niciodată nu pun la îndoială aceste întrebări şi nu le contestă legitimitatea; întrebările sunt considerate ca absolut fireşti şi nimeni nu pare să vadă ceva rău în ele. (…)

Întrebarea privind sursele cunoaşterii noastre poate fi înlocuită. (…) Ea a fost totdeauna formulată de genul: „Care sunt cele mai bune surse ale cunoaşterii noastre – cele mai demne de crezare, care nu ne vor conduce la eroare şi cărora putem şi trebuie să ne adresăm, în caz de îndoială, ca unei supreme curţi de apel?” Eu propun ca, în loc de a pune o asemenea întrebare, să admitem că atari surse ideale de cunoaştere nu există – întocmai cum nu există nici conducători ideali – şi că oricare din surse ne poate conduce uneori la erori. Propun, aşadar, să înlocuim întrebarea privind sursele cunoaşterii noastre printr-o întrebare total diferită: „Cum putem spera să detectăm şi să eliminăm eroarea?” (…)

Răspunsul adecvat la întrebarea mea: „Cum putem spera să detectăm şi să eliminăm eroarea” este cred, următorul: Criticând teoriile sau conjecturile altora şi – dacă izbutim să ne formăm şi această deprindere – criticând propriile noastre teorii sau conjecturi. Acest din urmă lucru, deşi cât se poate de dezirabil, nu este totuşi indispensabil; căci, dacă nu criticăm noi înşine propriile noastre teorii, se pot găsi alţii care s-o facă.

  1. Care este înţelesul următorilor termeni ce apar în textul lui Popper: adevăr manifest, legitimitate, critică?
  2. Cum pot fi eliminate erorile?
  3. Caracterizaţi premisele presupuse de teoria lui Karl Popper asupra rolului erorii în cunoaştere. Prezentaţi un punct de vedere personal asupra acesteia.
  4. Analizaţi comparativ textul lui R. Descartes şi K. Popper.
Acest articol a fost publicat în Cunoaștere și adevăr, Karl Raimund Popper. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s