Problematica adevărului

O vorbă a unui părinte: și Pilat a întrebat ce este adevărul și nu a pus bine întrebarea. Cine este Adevărul? Iisus Hristos … este Calea, Adevărul și Viața..

Dostoievski despre adevăr: ”Dacă mi-ar demonstra cineva că Hristos Se află în afara adevărului și ar fi real că adevărul se află în afara lui Hristos, aș prefera să rămân cu Hristos, decât cu adevărul.” – Scrisoare din 20 februarie 1854 . Letters of Fyodor Michailovitch Dostoevsky to His Family and Friends 

Odată cu iubirea, oamenii au pierdut și constiința adevărului. Căci dragostea și adevărul sunt de nedespărțit. Sf. Nicolae Velimirovici

Adevărul

Conceptul de adevăr ocupă un loc central în codul teoriei cunoaşterii. Privind definirea adevarului au existat numeroase dispute teoretice, formulându-se o diversitate de păreri. În cadrul acestei diversitaţi se disting trei orientări fundamentale:

  1. Adevărul este o proprietate exclusivă şi nemijlocită a obiectului cunoaşterii, adică a obiectelor, fenomenelor, proceselor, sistemelor reale.

Această orientare este eronată, fiind rezultatul unei confuzii între planul existenţei si cel cognitiv, deoarece, din faptul că obiectul fundamental al cunoaşterii îl constituie descoperirea structurilor şi proprietaţilor obiectelor şi evenimentelor realitaţii şi din faptul că adevărate sunt acele produse ale cunoaşterii care realizează acest lucru, nu rezultă că adevărul ar fi însăşi lucrurile şi evenimentele cu propretăţile şi structurile lor .

Adevarul nu poate fi o proprietate a obiectelor şi fenomenelor din realitatea obiectivă.

Nu putem spune despre un lucru că este adevărat sau fals, ci cel mult că el există.

2. Adevărul este o proprietate a subiectului în mod exclusiv, a conştiinţei noastre. Aceasta ar însemna că fiecare conştiinţă să aibă setul său de adevăruri.

ebuie menţionat că în funcţie de elementul conştiinţa se pot distinge mai multe abordări ale adevărului care sunt incorecte şi conduc la erori în cadrul activităţilor practice .

  • Adevărul este o proprietate a expresilor lingvistice formulate de subiect
  • Adevărul constă în caracterul evident şi clar al cauzelor şi rezultatelor
  • Adevărul este rezultatul acelor produse ale cunoaşterii care întrunesc consensul.

3. Adevărul este o proprietate a conştiinţei care este rezultat al interacţiunii dintre obiectul cunoaşterii si subiectul cunoscător .

Din acest unghi, adevărul este un raport, o relaţie între cunoştinţele dobândite de om in cadrul cunoaşterii şi starile de fapt pe care aceste cunoaştinţe le reflectă.

Aristotel, în “Metafizica” defineşte adevărul astfel:

“a enunţa că ceea ce este nu este sau că ceea ce nu este este constituie o propoziţie falsă, dimpotrivă o enunţare adevărată este aceasta prin care spui că este ceea ce este şi că nu este ceea ce nu este.”

Este cuprins aici miezul a ceea ce este cunoscut sub numele de teoria adevărului.

Această teorie a fost dezvoltată în evul mediu iar în epoca modernă ea devine o componentă esenţială a teoriei realiste, astăzi cea mai răspândită despre adevăr mai ales în cadrul concepţiei analitice despre cunoaştere .

Conform acestei teorii, adevărul desemnează corespondenţa sau concordanţa conţinutului informaţional al cunoştinţelor subiectului cunoscător, cu starea de fapt, reală a obiectului la care se referă.

Aşadar, adevărul nu este o proprietate nici a obiectului cunoaşterii, nici a subiectului cunoscător ci a conştientului cognitiv informational vehiculat prin intermediul expresiilor propoziţionale. Adevărul se manifestă exclusiv la nivelul propoziţiilor.

 

Caracteristicile adevărului

Caracterul obiectiv al adevărului. Definirea adevărului drept coordonată a conţinutului informaţional al cunoştinţelor noastre cu starea de fapt reală înseamnă în acelaşi timp recunoaşterea caracterului său obiectiv. Prin adevăr obiectiv înţelegem existenţa în cunoştinţele noastre a unui conţinut care nu depinde de noi (de subiectul cunoscător). Caracterul obiectiv al adevărului este determinat de izvorul cunoaşterii, adică de natura obiectului de cunoscut. Când vorbim de adevăr obiectiv avem în vedere numai conţinutul lui pentu că, ţinând seama de faptul că adevărul este dobândit în cadrul social-istoric şi al experienţei umane el nu poate exista în afara omului .

 

Procesul dobândirii adevărului

Adevărul relativ-absolut

Obiectivitatea adevărului trebuie înţeleasă prin prisma procesualităţii complexe a cunoaşterii .

Caracterul procesual al surprinderii devenirii adevărului unei cunoştinţe rezultă din caracterul contradictoriu al cunoaşterii. Cunoaşterea umană este cuprinsă între polii unei contradicţii :

  1. Tendinţa şi posibilitatea subiectului de a cunoşte în mod complex şi definitiv totul
  2. Imposibilitatea realizării, înfăptuirii acestei tendinţe şi aspiraţii

Prin adevăr relativ se înţelege acel adevăr obiectiv care în conţinutul său este parţial limitat, incomplet, suspectibil de perfecţionare, de adâncire şi completare ulterioară . La el ajungem prin rezolvarea parţială a contradicţiei fundamentale a cunoaşterii.

Prin adevăr absolut se înţelege adevăr obiectiv în forma sa deplină, desăvârşită care nu mai este susceptibil de aprofundare, de precizare, de completare ulterioară.

Relativitatea adevărului trebuie înţeleasă în sensul că fiecare cunoştinţă adevărată reflectă realitatea obiectivă, dar nu poate cuprinde toate laturile ei, ci le cuprinde numai pe acelea care au pătruns în sfera cunoaşterii .

Caracterul relativ al adevărului ţine de ceea ce în cadrul ei cunoştinţele sunt supuse revizuirilor, întregirilor şi completării iar cel absolut ţine de ceea ce în cadrul oricărei cunoştinţe rezistă în timp, este reţinut din generaţie în generaţie .

Sarcina ştiinţei este dobândirea adevărului obiectiv relativ, care reprezintă un pas spre cel absolut.

 

Caracterul concret al adevărului

Adevărul concret este acel adevăr care ţine seama de interpretarea abstracţiilor, de condiţiilor de timp si loc. Concreteţea adevărului rezidă în faptul că nu putem face niciodată abstracţie de determinaţiile spatio-temporale în care există şi se manifestă obiectele şi fenomenele

Caracterul concret trebuie văzut în funcţie de factorii care participă la procesul cunoaşterii. Fiecare dintre aceşti termeni (obiect, subiect) se schimbă .

Faptul că fenomenele şi obiectele pe care le cunoaştem sunt într-o continuă transformare face ca cunoştinţele noastre să se schimbe, să se modifice .

În diferite perioade istorice există particularitaţi psihologice şi intelectuale ale subiectului cunoscător. Oamenii aparţin unei anumite etape istorice şi au la îndemână anumite mijloace si posibilităţi de investigare.

 

Criteriile adevărului

Prin criteriu al adevărului înţelegem un ansamblu de reguli sau semne prin care înţelegem dacă un enunţ este adevărat sau fals. Criteriul adevărului se referă la acele indicii, reguli care ne permit să determinăm riguros între adevăr si fals.

Există :

  • Criterii materiale (criteriul corespondenţei, utilităţii)
  • Criterii formale (coerenţa logică, demonstraţia)

Criteriul corespondenţei reprezintă experienta practică care permite deosebirea propoziţiilor adevărate de cele false. Corespondenţa este un criteriu hotărâtor al adevărului.

Criteriul coerenţei este cel mai important criteriu folosit în ştiinţe ca matematica, logica. Criteriul coerenţei constă în faptul că o opinie este adevărată atunci când ea concordă cu celelalte opinii.

Criteriul utilităţii reprezintă cunoştinţele deţinute de subiect şi sunt adevărate în momentul în care se pot verifica.

Acest articol a fost publicat în Cunoaștere și adevăr, FILOSOFIA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.