Lecția 4. Comunicarea interpersonală, comunicarea publică, comunicarea interculturală.

Specialiştii disting mai multe tipuri / forme de comunicare:

(1). Comunicarea INTRAPERSONALĂ – ÎN ŞI CĂTRE SINE; (dialogurile cu sine, „vocea interioară”) –  este necesară pentru echilibrul psihic şi emoţional;

(2). Comunicarea INTERPERSONALĂ – ÎNTRE OAMENI: (relaţia „de la om la om” şi „între patru ochi”) – oferă şansa unei adevărate cunoaşteri a interlocutorului şi are frecvent ca obiectiv influenţarea interlocutorului. Limbajul nonverbal are aici un teren fertil de manifestare.

Comunicarea interpersonală se realizează între două sau mai multe persoane (membri ai familiei, prieteni, colegi, cunoştinţe întâmplătoare) aflate  în situaţie de proximitate spaţială. Prin comunicare interpersonală, persoanele interacţionează, schimbându-şi sistematic poziţia şi rolul în discuţie, se influenţează reciproc, îşi comunică păreri, gânduri, sentimente, îşi formează/modifică imaginea despre sine, formulează şi acceptă critici; în acest fel, o persoană îi cunoaşte pe ceilalţi şi se cunoaşte şi pe sine.

COMUNICAREA INTERPERSONALĂ a devenit obiect de cercetare mai ales după impunerea psihanalizei; ea face obiectul ANALIZEI TRANZACŢIONALE (iniţiată de ERICH BERNE) şi a PROGRAMĂRII NEURO-LINGVISTICE (a lui JOHN GRINDER şi a lui RICHARD BANDLER).

ANALIZA TRANZACŢIONALĂ (AT). Psihoterapeutul american Erich Berne a analizat schimburile de cuvinte, de mesaje sau de stimuli care au loc în conversaţiile cotidiene.

1961 – Analiză Tranzacţională şi psihoterapie (Erich Berne)

Comunicarea de grup (într-un anturaj intim, în interiorul echipei, al familiei, adunări adhoc) – cea în care indivizii îşi petrec mare parte din viaţa socială şi profesională, se împărtăşesc cunoştinţe, se rezolvă nevoi etc.

(2.1.) INTRAGRUPALĂ – ÎNTRE MEMBRII UNUI GRUP;

(2.2.) INTERGRUPALĂ – ÎNTRE OAMENII DIN GRUPURI DISTINCTE;

 

3) Comunicarea publică – orice tip de cuvântare, expunere sau prezentare în faţa unui grup mai mare de 3 persoane. Este tipul de comunicare cel mai atent studiată de-a lungul timpului. De cele mai multe ori obiectivul ei nu este transmiterea de informaţii, ci câştigarea publicului – de aceea depinde de ambele capete ale relaţiei: vorbitor şi public.

  • este o comunicare formală legată de punerea în aplicare a regulilor existente în societate. Principalele funcţii ale comunicării publice sunt: de informare, de asigurare a relaţionării sociale, precum şi de a însoţi schimbările comportamentelor şi schimbările organizaţiilor.

(4). Comunicarea de masă – primită sau folosită de un număr mare de oameni = ANSAMBLU DE MODALITĂŢI – REŢELE DE TRANSMISIE, ECHIPAMENTE INDIVIDUALE ŞI AUTONOME – care permite punerea la dispoziţia unui public destul de larg a unei multitudini de mesaje (conform Dicţionar de Sociologie, Larousse, Bucureşti, 1996)

  • comunicare de masă – producerea şi difuzarea mesajelor scrise, vizuale sau audiovizuale printr-un sistem mediatic instituţionalizat către un public variat şi numeros, caracterizată de folosirea de mijloace impersonale de comunicare, cunoscute generic sub numele de massmedia.

5) Orice comunicare între două persoane este o comunicare interpersonală, dar în măsura în care partenerii comunicării aparţin unor culturi diferite, comunicarea devine interculturală. În această situaţie, procesul de comunicare este influenţat de cultura căreia îi aparţin partenerii comunicării (de exemplu, de valorile, normele, atitudinile şi convingerile împărtăşite). Semnificaţia comunicării interculturale este legată de realitatea diversităţii etnoculturale din societate, de necesitatea conştientizării acestei diversităţi şi de dobândirea unor abilităţi/competenţe de comunicare şi de înţelegere între persoane care aparţin unor culturi  diferite. Comunicarea  interculturală autentică,  subordonată obiectivului a învăţa să  trăim împreună cu ceilalţi poate contribui, pe de o parte la prevenirea discriminării, a marginalizării, iar, pe de altă parte, la formarea atitudinii de cooperare şi de solidaritate.

Reclame
Acest articol a fost publicat în LOGICĂ. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.