3. Libertate și autoritate. John Stuart Mill

Începând cu epoca modernã, determinarea libertãții vizeazã cu precãdere spațiul public, conviețuirea socialã și, mai ales, raportul dintre libertate și autoritate.

În viziunea lui John Stuart Mill, libertatea individualã nu este un scop în sine, ci o normã fundamentalã pe care trebuie sã o respecte orice guvernare care vrea sã fie dreaptã. Libertatea este demnã de numele sãu doar dacã omul își poate împlini nestingherit propriul bine, fãrã a fi împiedicat de cãtre societate.

În înțelesul ei general, de posibilitate de acțiune în condițiile limitãrii puterii autoritãții, libertatea se manifestã atât în spațiul public (ca libertate de exprimare a opiniilor, de exemplu), cât și, mai ales, în spațiul privat (ca libertate de credințã, de pildã).

Individul și societatea au fiecare propria „sferã de acțiune”. Ca „domeniu specific al libertãții umane”, sfera individualã a libertãții, numitã „câmpul de acțiune personal”, are, la rândul sãu, douã componente: prima, cea lãuntricã, a libertãții conștiinței, se manifestã ca libertate de gândire; a doua, exterioarã, vizeazã libertatea indivizilor de a acționa și coopera în orice problemã care-i poate interesa. În vederea protejãrii libertãții individuale, „sfera societãții” vizeazã, în primul rând, prevenirea oricãrui conflict de interese între indivizi. În acest sens, fiecare individ se bucurã de protecția juridicã a societãții.

Puterea autoritãții trebuie sã se exercite în mod legitim și într-un sens precis: orice constrângere asupra unui individ, împotriva propriei voințe, vizeazã exclusiv prevenirea libertãții celorlalți. Nu existã nicio justificare pozitivã pentru limitarea libertãții individuale; este respinsã, printre altele, ideea cã realizarea binelui general ar oferi o asemenea justificare. Armonizarea relațiilor dintre cele douã sfere se manifestã prin asumarea „obligațiilor”: individul, deplin liber și suveran, este obligat sã nu prejudicieze, prin exercitarea propriei libertãți, libertatea celorlalți, pe scurt, sã nu transforme libertãțile sale în privilegii; la rândul sãu, societatea este obligatã ca, prin mijlocirea „jurisdicției”, sã garanteze libertatea.

Pentru Mill, problema libertãții „sociale” nu se reduce numai la limitarea autoritãții politice, ci la limitarea oricãrei forme de tiranie, inclusiv a tiraniei „atitudinii și opiniei dominante”. Așadar, această problemă vizează stabilirea acelei limite dincolo de care orice imixtiune „în sfera de independențã a individului” nu mai este legitimã. Practic, ideea este de a vedea cum pot fi „acomodate” independența individului și „îndrumarea socialã”.

În acest sens, Mill afirmă că un popor este liber dacă ,,nu se va lăsa niciodată robit de un om sau un grup de oameni pentru că aceștia pot stăpâni frânele administrației centrale”.

Îmbinând teoretizarea utilitaristă cu cea politică, John Stuart Mill a stabilit că libertatea individuală este, prin consecințele sale politice, morale și „administrative”, condiția esențială pentru existența democratică a societății. Ca temei al societății drepte, libertatea individuală se manifestă, așadar, ca fiind singura libertate care își merită cu adevărat numele.

 LIBERTATEA ȘI LIMITAREA AUTORITÃȚII

Care sunt deci limitele legitime ale suveranitãții individului asupra lui însuși? Unde începe autoritatea societãții? Cât anume din viața omului trebuie lãsat în seama individualitãții și cât în seama societãții? Atât individualitatea, cât și societatea vor primi partea potrivitã, cu condiția ca fiecare sã se rezume la ceea ce o privește mai mult pe ea. Individualitãții trebuie sã-i aparținã acea parte din viațã care intereseazã în principal individul; societãții partea care intereseazã în principal societatea. (…)

De îndatã ce o parte din conduita cuiva prejudiciazã interesele altora, societatea are autoritatea de a se pronunța (…) în chestiunile care-l privesc pe individul însuși, spontaneitatea sa individualã este îndreptãțitã sã se manifeste liber. (…) Orice erori ar putea comite el, ignorând sfaturile și avertismentele primite, ele nu pot cântãri nici pe departe cât rãul de a se permite altora sã-l constrângã sã facã ceea ce socotesc ei cã este bine pentru el. (…)

Câtã vreme este vorba de activitãți care nu împiedicã, ci ajutã și stimuleazã exercitarea și dezvoltarea individualitãții, niciun guvern nu poate fi acuzat cã face prea mult. Rãul începe atunci când, în loc de a stimula activitatea și puterile indivizilor și organizațiilor, el substituie activitãții lor propria activitate; când în loc de a informa, sfãtui și, la nevoie, condamna, el încãtușeazã acțiunile lor sau, poruncindu-le sã stea deoparte, face el treaba în locul lor. (…)

Un stat care face din cetãțenii sãi niște pitici, pentru ca ei sã fie instrumente mai docile în mâinile sale, chiar dacã o face în scopuri benefice — un asemenea stat va constata cã niciun lucru realmente mare nu se poate realiza cu oameni mici (…).

(John Stuart Mill, Despre libertate)

 

Exersarea gândirii critice

  1. Eviden]iază problema filosofică abordată în textul de mai sus și selectează conceptele utilizate.
  2. Ilustreazã, prin exemple concrete, ideea cã istoria umanitãþii este istoria conflictului dintre libertate și autoritate.
  3. A sfãtui pe cineva este o chestiune care privește sfera libertãþii individuale sau un act social, care trebuie supus controlului social? Argumenteazã.
  4. Inter venția guvernelor în viața indivizilor este apreciatã de Mill din douã perspective:
  5. a) pe baza principiului libertãții (acþiunile guvernului trebuie sã fie limitate pentru a asigura libertatea);
  6. b) pe baza principiului ajutorãrii indivizilor (indivizii trebuie sã fie ajutați pentru a realiza propriul bine).

Chiar și în al doilea sens, inter venþia statului trebuie sã fie limitatã:

1) cel mai probabil, lucrul de care este nevoie poate fi fãcut mai bine de cãtre indivizi;

2) realizarea lui poate fi un mijloc pentru educarea spiritualã și întãrirea capacitãþii de acþiune a indivizilor;

3) creșterea puterii cârmuirii este inutilã și reprezintã „marele pericol”, întrucât i-ar putea face pe toþi „dependenþi de cârmuire sau de membrii vreunui partid”. Alege una dintre motiva]iile prezentate și argumentează pro sau contra limitării inter ven]iei statului în via]a individului.

  1. Sugerează evenimentul alegerilor o invitație la libertate? Argumentează.
  2. Exprimă un punct de vedere personal cu privire la ideea susținută de Karl Popper în fragmentul următor:

Pentru a ridica problema controlului asupra guvernanților, trebuie sã admitem doar cã guvernãrile nu sunt întotdeauna bune sau înțelepte. (…) Înclin sã cred cã guvernanții s-au ridicat doar rareori deasupra mediei umane, fie din punct de vedere moral, fie intelectual, situându-se de cele mai multe ori sub aceastã medie. Și cred cã, în politicã, este rezonabil sã adoptãm principiul sã fim pregãtiți pentru varianta cea mai rea, cu toate cã trebuie, firește, sã încercãm în același timp sã o obținem pe cea mai bunã. Mi se pare o nebunie sã ne bazãm toate eforturile politice pe slaba speranțã cã vom reuși sã avem conducãtori excelenți sau mãcar competenți.(Karl Popper)

Acest articol a fost publicat în 3. Libertate și autoritate, Libertatea. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.