Memento mori!

„Viaţa, aşa cum o înţelegem noi este o continuă ascensiune, o continuă perfecţionare morală şi spirituală, un neîntrerupt şir de cuceriri, de înţelegeri, de experienţe. Un om perfect, după judecata noastră este acela care a cunoscut mai mult, s-a înălţat mai sus cu mintea şi cu sufletul, a înţeles mai mult. (…) Ajunge în pragul morţii un om perfect. Şi atunci, printr-o singură experienţă organică, el moare, se trezeşte deodată într-o altă lume, unde începe altceva, unde valorile sunt altele şi ascensiunea este înţeleasă altfel. (…). Acesta este paradoxul; cheltuieşti o viaţă întreagă pentru a te înălţa, a te purifica şi a cunoaşte, ca să ajungi, în moarte, cine ştie, la cea mai de jos treptă a perfecţiunii. Prin simplul fapt al morţii, o biată femeie bătrână poate ajunge mai sus decât un Bergson, un Einstein, un Rodin. Umbli pe stradă şi întâlneşti pe la colţuri cerşetori în zdrenţe, femei sărmane sau auzi de oameni care suferă cele mai cumplite boli, care şi-au pierdut tinereţea în spitale – şi îi compătimeşti, fără să te gândeşti o clipă că poate oamenii aceştia  sunt îngeri printre noi, sunt arhangheli veniţi să ne ispitească, sau sunt simple suflete care, atunci când îşi vor lua zborul, se vor afla mult mai aproape de lumină decât cei mai mari înţelepţi, cei mai mari sfinţi şi filantropi ai noştri. Este o simplă închipuire a mea, fără îndoială, dar paradoxul şi miracolul morţii ne dă dreptul la orice închipuire. Mă gândesc, însă, la zădărnicia setei noastre de perfecţiune, de ascensiune – atâta timp cât există o moarte ale cărei legi nu le cunoaşte nimeni.” Mircea Eliade, Arta de a muri

Acest articol a fost publicat în Sensul vieții. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s