1. Nevoia de filosofie

“Munca în filosofie este propriu zis o muncă asupra propriei fiinţe. Asupra modului cum vedem lucrurile”. Ludwig Wittgenstein

Ca sa ai parte de adevarata libertate trebuie sa fii sclavul filosofiei. (Seneca)

“Lumea unui om ce nu vede este mărginită de limitele atingerii sale; Lumea unui om ignorant, de limitele cunoaşterii sale; Lumea unui om extraordinar, de limitele viziunii sale” (E. Paul Hovey)

Să găseşti o cale de a te exprima şi să fii înţeles… dar dacă, în realitate, nu noi avem nevoia de a ne exprima, ci altcineva (Spiritul, Dumnezeu, Natura) o face prin noi înşine? Dacă, totuşi, nebunul are dreptate? …Oare cum o fi sa vezi lucrurile din punctul de vedere al pietrei?

Filosofia s-a născut din nevoia permanentă a omului de a ști cine este el în această lume, care este specificul existenței sale în raport cu natura și societatea în care trăieste, din necesitatea de a avea constiința lucidă de sine și de tot ceea ce îl înconjoară.

Constantin Noica definea filosofia ca idee care se ridică la puterea întregului, a lumii ca totalitate și totodată ca una din formele de întoarcere a omului la sine, a conștiinței de sine.

Atâta timp cât va exista, omul se va întoarce mereu la sine reflectând asupra existenței sale și a lumii. Omul este o ființă metafizică care nu poate exista și avea deplin liniște fără o conștiință lucidă de sine, fără o filosofie.

Filosofia a fost implicată în toate marile transformări ale societății moderne. Am putea concepe lumea culturii și democratiei antice grecești fără filosofia pe care a dezvoltat-o, fără gândirea lui Socrate, Platon, Aristotel?

Am putea întelege cu adevărat revoluțiile moderne, mai ales pe cele din Anglia și Franta, care au pus bazele statului de drept și ale democrației renăscute în țările europene fără puternica relansare a filozofiei gândirii teoretice în perioada premergătoare, fără contribuțiile în filosofie ale lui Bacon, Hobbes, Hume, Locke în Anglia și ale lui Déscartes, Rousseau, Voltaire și apoi ale enciclopediștilor în Franta?

Modernizarea Germaniei în secolul al XIX-lea ar fi greu de imaginat fără ideile filosofiei premergatoare ale unor gânditori ca Leibniz, Hegel. Impactul pe care l-a avut gândirea lui Marx în ultima sută de ani, deși socialismul a eșuat în Europa, ține și el de rolul social al filosofiei.

Însăși cultura, ca și identitatea noastră ar fi de neconceput fara componența ei filosofică.

Lipsită de aportul filosofiilor, istoria societăților și a lumii în ansamblul ei ar fi incomparabil mai săracă în valori spirituale și acționale. Acelerarea ritmului schimbărilor în istorie, intensificarea interdependențelor la nivel mondial din ultimele decenii, dezvoltarea știintelor și implicatiile lor metafizice fac și mai acută nevoia omului contemporan de filosofie.

Filosofia rămâne o aspirație umană permanentă, o apoteoză a cunoașterii teoretice și a cunoașterii culturale.

Trăim într-o epocă în care filosofia este mai pronunțată ca oricând. Problemele globale ale omenirii, creșterea complexității situațiilor de decizie, mutațiile survenite în structura internă a știintei și în modalitatile de expresie artistică accentuează nevoia de a explica lumea în integralitatea și dinamismul ei, de a întelege cum e cu putință cutezanta aventură a cunoșterii.

Cea mai răspandită prejudecată contra filosofiei o întâlnim la cei care o consideră o disciplină abstractă, străină de viață, cu o terminologie ciudată și greu de priceput, un joc gratuit al minții omenești. Unii robi ai acestei prejudecăți ar putea spune că nu poti rezolva nici una din problemele cu care se confruntă omenirea: nici problema surselor de energie, nici problema ecologică, nici problema cancerului etc.

„Filosofia – spunea un participant la Congresul mondial de la Brighton (1988) – nu te ajută să fierbi măcar o varză “. La ce bun, atunci să baţi la porţile ei?

Devine, de aceea, necesar – înainte de a contura problematica şi specificul filosofiei – să examinăm critic amintita prejudecată, cu atât mai mult cu cât ridiculizarea filosofiei pentru presupusa ei inutilitate apare în opera unor gânditori de renume. Într-un dialog scris de Platon îl întâlnim pe Callicles spunând:

„Mi se pare un lucru ridicol, Socrate, ca un om ajuns la maturitate să mai filosofeze încă, astfel că cei care filosofează îmi fac o impresie foarte asemănătoare cu alintarea şi joaca unor oameni maturi”.

Aşa cum a argumentat însă Aristotel, în Etica nicomahică, omul nu poate fi cu adevărat uman fără a se interoga asupra propriei sale condiţii. El nu poate nădăjdui să înţeleagă lumea și să ierarhizeze formele de existenţă pentru a interoga asupra condiţiei umane, fără apel la filosofie. Există două posibilităţi – remarca Aristotel – să ai o poziţie filosofică, sau să nu ai o poziţie filosofica. Oricare dintre premise ai acceptat-o, concluzia logică este inevitabil, aceeaşi: faci filosofie. Pentru că însăşi afirmaţia „nu am o poziţie filosofică” exprimă – într-o formă tacită, deghizată sau rușinată – tot o filosofie, care a fost de altfel promovată de variante ale pozitivismului. Abandonarea filosofiei este iluzorie; avem de-a face doar cu o reacţie (tot filosofică!) faţă de cei care cred că „filosofarea este ca o trezire din starea  de dependenţă faţă de nevoile vieţii”. De altfel, renunţarea la filosofie ar fi echivalentă cu renunţarea la conştiinţa, în perpetuă evoluţie, pe care omul o dobândește despre el însuşi, în raporturile sale polimorfe cu lumea în care traieşte şi asupra căruia acţionează. Așadar, nu este posibil să alegi între a avea sau a nu avea o filosofie.

Filozofia formează, prin intermediul unui sistem coerent de cunoştinţe, o viziune de ansamblu asupra lumii, care implică o anumită înţelegere a condiției umane. Ea ne ajută sa delimităm ce depinde și ce nu depinde de noi, conferind repere și stimulente libertăţii noastre de alegere și acţiune.

Admiţand că cele mai multe puteri omeneşti sunt amplificate de alte forme ale culturii (şi, îndeosebi, de ştiinţă), „singurele puteri omeneşti la a căror creştere poate ajuta filosofia, prin rosturile şi felul ei de a fi, sunt două: cunoştinta clară şi voinţa de a fi liber”. De unde decurge și statornica nevoie de filosofie.

sursa:

Acest articol a fost publicat în FILOSOFIA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s